Vaslui a câștigat în minutul 86 partida cu U cluj, dar Viorel Hizo nu consideră succesul elevilor săi drept unul norocos. Antrenorul moldav spune că cele 3 puncte sunt pe deplin meritate având în vedere că repriza a doua a fost controlată de echipa sa.
„A fost o victorie previzibilă, am controlat repriza a doua. L-am schimbat pe Wesley pentru că nu are drept de joc cu Zurich și am vrut să-l joc pe Adailton în centru. U Cluj este o echipă foarte bine organizată tactic, dar au făcut o greșeală și noi i-am surprins. Nu a fost o victorie norocoasă. Doar primele 3 echipe se pot gândi la Europa, noi mai avem mult de muncă. La meciul cu Zurich nu putem conta pe Temwanjera, Papp și Wesley. Trebuie să fim umili și să ne calificăm și fără ei”, a declarat Viorel Hizo.
Referitor la situația lui Badea, Hizo a precizat: „Sper ca rațiunea că învingă emoția, iar domnul Walter să gestioneze bine situația”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER